top of page
  • Writer's pictureSam

De ce despre eroi?

De-a lungul experienței mele am cunoscut mai mulți eroi, fiecare cu un caracter anume și cu o luptă interioară nespusă. Acești eroi sunt persoane reale. Și în cele ce urmează vă voi povesti despre ei. De ce? Pentru că vă veți regăsi în povestea lor, iar acest lucru vă va ajuta. Cu toții am admirat eroii din filme/ seriale sau benzi desenate. Numai că cei din povestea de față există în realitate. Cât de frumos ar fi dacă ne-am da seama că în fiecare din noi există un erou?


*eroii vor fi nominalizați pe numere.


Faceți cunoștință cu eroina n.1, care nu știa că este eroină. Dar avea să afle mai târziu. N.1 a aflat de mine printr-o cunoștință, a examinat situația în care se regăsea și a decis să mă sune. Neștiind de existența vitejiei și forței cu care era înzestrată, ea a ținut cu insistență să-mi spună că probabil va renunța curând, că nu se va ține, să nu-mi fac speranțe sau așteptări. I-am zis să începem, să facem primul pas, și vom vedea pe parcurs. Și astfel, cu pași mărunți, n.1 a aflat că poate. Nu știu dacă a reușit să vadă că este o eroină, dar eu așa o văd. Și iată că a trecut aproape 1 an și jumătate de când lucrăm împreună. Se simte mai bine, mai puternică. Îmi place să cred că i-a crescut încrederea în forțele proprii.


Urmează eroina n.2. Nici ea nu știe a fi eroină încă. N.2 avea multe temeri inițial. Avea teama că serviciul meu s-ar putea să nu-i priască, că va fi contrar așteptărilor ei. Dar, încet, încet, cu pași mici, a căpătat încredere în ea și în mine, cred. Acum e mai determinată și mai ambițioasă. A început să vadă rezultatele. Știe că cel mai mult depinde de ea, eu pot doar să o îndrum.


Datorită eroinei n.2 au sosit alți eroi. Cred că pot afirma în numele tuturor că îi suntem recunoscători.


Acești eroi aveau dorințe și vise, dar nu știau exact cum să ajungă acolo. Au trecut prin multe lupte și zbuciumuri.


Eroul n.3 nu știe nici el că e un erou. Dar simplul fapt că nu renunță și luptă cu zona lui de confort, îl face un erou. Sigur va afla acest lucru.


Urmează două eroine, n.4 și n.5, care luptă să nu renunțe, în ciuda timpului scurt pe care îl au. Ele fac față stresului de zi cu zi și nu abandonează ora specială de relaxare numai pentru ele. Au simțit beneficiile. Deși rezultatele se lasă greu a fi vizibile, ele nu renunță. Iar acest lucru denotă eroism, vitejie. Cu siguranță trezesc admirație celor din jur.


Eroina n.6 sper că știe deja cât de vitează e. Ea s-a luptat cu mult dinainte să mă cunoască și a avut rezultate extraordinare. E o persoană determinată și sigură pe ceea ce vrea. Nu se lasă până nu reușește. Acest lucru a făcut-o să vină la mine, să încerce altceva. Muncește întotdeauna. Cred că a început să înțeleagă beneficiile. Și sigur vede imaginea de ansamblu. Are multă răbdare.


Odată cu eroina n.6 a sosit eroul n.7. S-a lăsat convins de n.6 până la urmă. El era obosit și stresat dinainte să mă cunoască. Nu credea că ar putea să facă față noilor provocări. Dar, totuși, a făcut primul pas și acum sigur nu regretă. E foarte muncitor și face față cu brio oricărei provocări. A văzut rezultatele și sigur resimte beneficiile.


Urmează o eroină, n.8, care nu avea încredere în ea deloc. Ba chiar îmi spunea că îmi pierd timpul cu ea. A fost drăguță când a zis asta. Eu nu am crezut nicio clipă că-mi pierd timpul. A făcut și ea primul pas și ce frumos i-am văzut evoluția pe parcurs. Acum abia așteaptă să vină la mine. Și mă bucur nespus pentru ea, că se simte bine și că nu renunță. Sper să vadă ce eroină e.


Eroul următor, n.9, este aparte. De ce? Pentru că a încercat în diverse locuri să meargă, dar mai mult se plimba, decât să obțină rezultate. De când vine la mine cred că a simțit diferența. Căci aici muncește, nu se plimbă. Jos pălăria pentru perseverență.


Și nu în ultimul rând, eroina n.10, care, la fel, nici ea nu știe că e eroină. N.10 e o luptătoare, ascultă cu atenție, absoarbe parcă tot ce o înconjoară și pune în practică. Muncește foarte mult. Transpiră, dar se vede pe fața ei că e fericită, zâmbește mereu. Ține-o tot așa și cu siguranță vei afla ce puternică ești.


 

Probabil vă întrebați care a fost rolul meu în această poveste cu eroi, nu-i așa? Ei bine, am încercat să-mi fac meseria, să unesc pasiunile mele pentru binele lor; să scot la suprafață eroismul lor. Cu fiecare întâlnire am încercat să-i fac să se simtă înțeleși, le-am oferit confort emoțional, consultanță nutrițională și psihologică alături de o oră de antrenament fizic.


Încurajez toți eroii din poveste, dar și potențialii eroi care citesc aceste rânduri, să facă primul pas și să nu renunțe niciodată la ceea ce visează, la ceea ce le face bine. Fiți perseverenți și determinați. Lăsați temerile deoparte. Nu vă lăsați influențați de exterior. Trăiți în prezent, ascultați natura și ascultați-vă corpul, astfel veți găsi calmul, echilibrul și armonia.


Iar dacă aveți nevoie de un impuls, un sfat, orice v-ar putea ajuta, știți unde mă găsiți :) #wellnessbysamstudio


Scrieți mai jos într-un comentariu în care erou vă regăsiți.


Cu drag,


Sam




P.S. mulțumesc eroilor din poveste, căci, și eu învăț de la ei. Învățarea e reciprocă.








89 views0 comments
bottom of page